Tenis

Dezvăluiri cutremurătoare făcute în direct! "Am ajuns să caut pe Google cum să-mi iau viaţa"

De Antena Sport. Publicat pe 05.07.2020 la 16:59 Actualizat pe 05.07.2020 la 17:01

Robin Soderling, primul jucător care l-a învins pe Rafael Nadal la Roland Garros, a recunoscut că a avut mari probleme psihice, fiind aproape de sinucidere.

Robin Soderling

Probleme mari pentru Robin Soderling

Angeli / AFTONBLADET BILD / AGENCE ANGELI via Hepta

  • Robim Soderling s-a retras în 2011 din circuitul masculin
  • Suedezul a câştigat 10 turnee ATP
  • Jucătorul suferea de mononucleoză

Totul a pornit după finala de la Roland Garros cu Roger Federer, din 2009. Atunci, el s-a gândit pentru prima oară la sinucidere.

Robin Soderling: Am ajuns să caut pe Google cum să mă sinucid

”Erau doar trei jucători cu care puteam pierde. Pe restul trebuia să-i bat. Dacă nu o făceam mă simțeam rău, un ratat, un pierzător. M-am panicat și am început să plâng. Plângeam și plângeam.

M-am întors la hotel și m-am pus în pat. De fiecare dată când mă gândeam să revin pe drumul cel bun, mă panicam.

Pentru prima dată simțeam că, indiferent de cât de mult îmi doream, nu puteam face asta. Nici dacă îmi punea cineva pistolul la cap. Am ajuns să caut pe Google cum să mă sinucid.”, a spus Soderling, pentru presa din Suedia.

Robin Soderling s-a retras din tenis în 2011, după ce a suferit de mononucleoză. Suedezul şi-a trecut în cont 10 turnee ATP.

În articolul

Dezvăluiri făcute de Robin Soderling! "Am ajuns să caut pe Google cum să-mi iau viaţa"

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

Recomandări

Observatornews.ro

Tânărul care l-ar fi ucis pe Emi Pian, primele declarații

Observatornews.ro

Interlopul Emi Pian a fost ucis

Cars.ro

Care sunt primele probleme care apar la o Tesla dupa primii 65.000 de kilometri

Cele mai noi știri Antena Sport

Fotbal extern • 
la 17:30

LIVE TEXT | Liga Campionilor revine în forţă! Manchester City - Real Madrid şi Juventus - Lyon, meciurile zilei

  • Real Madrid - Manchester City 1-2
  • Lyon - Juventus 1-0
Alte Sporturi • 
la 20:16

Ciclistul Fabio Jakobsen, scos din coma indusă! Primele veşti bune după accidentul groaznic în care a fost implicat

  • Olandezul a fost împins în timpul cursei şi a ajuns la spital în stare gravă
Fotbal intern • 
la 18:50

"Război" de la distanţă între FCSB şi CSA Steaua. Gigi Becali a făcut tactica. "Am ambiţia să îi mai ţin un an în Liga 3"

  • CSA Steaua poate fi adversara lui FCSB 2
  • Gigi Becali, ameninţări la adresa echipei din Liga 3
Fotbal • 
la 19:17

"Şi eu m-aş simţi mândru!" Reacţia lui Mihalcea după ce Mircea Rednic este dorit înapoi la Dinamo

  • Suporterii ar vrea să îl vadă pe "Puriu" înapoi pe banca tehnică
  • Ionuţ Negoiţă preferă ca echipa să continue cu Gigi Mulţescu
Fotbal • 
la 17:15

"Noul antrenor al Viitorului, omagii pentru Hagi! Am onoarea de a fi alături de cel mai bun!".

  • Noul antrenor al constănţenilor a lăudat mentalitatea de învingători construită de Hagi la Viitorul
  • Ruben Alfonso a fost impresionat de condiţiile din baza de antrenamen
Tenis • 
la 18:33

Soţia lui Novak Djokovic, yoga în vârful muntelui! Unde a ajuns liderul mondial la tenis

  • Soţii Djokovic au ales să se relaxeze făcând yoga în vârful muntelui.
Știrile Antena Sport