Închide meniul

Steliştii se tem că ar putea fi umiliţi la inaugurarea noului stadion din Ghencea. "Să nu ne dea cu terenul în cap"

Reclamă

Antena Sport Publicat: 17 iunie 2020, 17:02

Steliştii se tem că ar putea fi umiliţi la inaugurarea noului stadion din Ghencea. "Să nu ne dea cu terenul în cap"

Captură CNI

Stadionul Steaua va fi inaugurat în acest an

Roş-albaştrii şi-au propus să joace împotriva lui Galatasaray, dar Daniel Opriţa nu este încântat de această variantă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Stadionul din Ghencea are o capacitate de 31.000 de locuri

Fostul atacant este acum antrenor al Stelei. Abia aşteaptă ca jucătorii săi să se mute în noua "casă".

"Mai întâi trebuie să promovăm în Liga 3, apoi vedem pe ce stadion vom juca. Mai avem şi terenul 5, nu e grabă. Avem unde să jucăm. Nu m-am gândit la un adversar, fiindcă trebuie să ţinem cont şi de echipa noastră.

Totuşi, avem un lot de maximum Liga 2 şi dacă vom întâlni un adversar foarte bun, mi-e să nu ne dea cu terenul în cap. Dar la inagurare ne trebuie o echipă titrată, de renume, care să umple stadionul", a spus Daniel Oprița pentru Steaua TV.

Suporterii Stelei au dat recital în ziua în care clubul lor a împlinit 73 de ani de existenţă. S-au adunat în număr mare la noul stadion care se construieşte în Ghencea. Fanii au aprins torţe şi au cântat la fel cum o făceau pe vechea arenă, demolată în 2018.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga Liga Campionilor în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
23:57 PAOK – Club Brugge 0-2. Răzvan Lucescu a ratat calificarea în semifinalele Conference League! Dueluri „de foc” în semifinale 23:50 „Steaua fără nume!” Marcel Răducanu, verdict despre sezonul de vis făcut de FCSB! Mesaj direct pentru echipa lui Gigi Becali 23:45 „Nu vreau să creez tensiune!” Vlad Chiricheş, mesaj ferm pentru Edi Iordănescu: „Regret că am spus asta! M-am hazardat!” 23:38 „Să dea mai mult, la cât sunt plătiți!” Ioan Ovidiu Sabău și-a atacat jucătorii după Oțelul – U Cluj 2-1! 23:14 Scene uluitoare cu Emiliano Martinez în Lille – Aston Villa. La un pas să fie eliminat! A dansat ca în finala Cupei Mondiale 23:12 „Ne lipsește partea financiară! Avem cel mai mic buget!” Dorinel Munteanu, strigăt de ajutor după calificarea în finala Cupei 22:47 Dan Nistor s-a prăbuşit emoţional după înfrângerea cu Oţelul: „Frustrant şi dureros! Mulţi nu vom dormi la noapte!” 22:41 „E dureros!” Alex Chipciu și-a turnat cenușă în cap după ce și-a dat autogol în Oțelul – U Cluj! A vorbit și despre noul obiectiv 21:55 „Mulți patroni încearcă să îl imite” Ovidiu Burcă, laude la scenă deschisă pentru Gigi Becali! A spus și de ce are succes FCSB 21:43 Oţelul – Corvinul este finala Cupei României! Gălăţenii s-au calificat după un autogol marcat de Chipciu în minutul 90 Vezi toate știrile
Citește și