Închide meniul

Interviu halucinant oferit de o sportivă din Nigeria. "Am plecat din România ca să îmi salvez viaţa"

Reclamă

Antena Sport Publicat: 11 iulie 2020, 18:34

Interviu halucinant oferit de o sportivă din Nigeria. "Am plecat din România ca să îmi salvez viaţa"

Profimediaimages

Ann Chijine a explicat prin ce a trecut în România

Este vorba de scurta perioadă petrecută la echipa CS Negrea Reşiţa. Nu s-a putut învăţa cu stilul de viaţă de aici şi a dezvăluit că a decis să plece pentru a-şi salva viaţa.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ann Chijine a trăit un adevărat şoc în România

"A trebuit să plec după numai trei luni, care au fost groaznice. Vremea, mâncarea şi bariera lingvistică erau lucruri pe care nu le puteam gestiona. 

Am reuşit să trec peste problema cu limba română, pentru că mi-a fost dat un translator. Totuşi, a fost dificil cu mâncarea. Nimic nu era plăcut sau bun pentru mine. Am reuşit să supravieţuiesc doar mâncand pâine şi chipsuri. Nici cu vremea din România nu am putut să mă obişnuiesc. Îngheţam în autocarul clubului chiar dacă era căldura dată la maximum. 

Când am ajuns la meci, abia am putut coborî din autocar. Afară era extrem de frig şi ningea. În acel moment mi-am dat seama că trebuie să plec pentru a nu îngheţa de frig. Am fost în multe ţări din Europa, dar nicăieri nu am trăit o experienţă similară celei din România", a declarat Ann Chijine pentru jurnaliştii de la Competesports.

Ann Chijine a fost la CS Negrea Reşiţa la începutul anului 2010.

Reclamă
Recomandări

Cine va fi golgheterul Ligii 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
9:47 Record negativ pentru Chelsea, înregistrat la umilinţa cu Arsenal! E prima oară când „Albaştrii” păţesc asta într-un sezon! 9:18 FotoOlimpiu Moruţan a fost scos pe targă, iar accidentarea ar fi gravă! Şanse mari ca el să rateze EURO 2024! Ar putea lipsi 6 luni! 9:11 Motivul incredibil pentru care Adrian Mititelu Jr a ajuns de urgenţă la spital cu o supradoză de pastile: „Vino să mă salvezi!” 8:51 Valeriu Iftime l-a elogiat pe jucătorul pe care l-a propus la FCSB: „E un miracol”! Ce a spus despre „explozia” lui Bogdan Andone 8:32 Imaginea horror cu Romario Benzar după ce a fost lovit de Abdallah! Fostul jucător şi-a dat bandajul jos şi le-a arătat tuturor! 8:10 Lucian Sânmărtean insistă ca Gigi Becali să transfere un jucător la FCSB: „E de excepţie” 23
apr.
23:37
VIDEOLeicester – Southampton a fost live în AntenaPLAY. Liderul din Championship, victorie categorică
23
apr.
23:29
„Nu am mai trăit aşa ceva în viaţa mea!” Zeljko Kopic s-a prăbuşit emoţional, după ce Dinamo a fost învinsă de Botoşani
23
apr.
23:19
Ce a spus Bogdan Andone după victoria uriaşă cu Dinamo despre momentul în care a „explodat” la arbitri şi a văzut cartonaşul roşu
23
apr.
23:12
„Începe hegemonia FCSB-ului?” Răspunsul dat de Mihai Pintilii! Roş-albaştrii, la un pas de primul titlu după nouă ani
Vezi toate știrile
Citește și