Închide meniul

Românul care a trecut prin momente îngrozitoare. "Mă trata un veterinar. Îmi amesteca sângele cu o soluţie şi îl reintroducea în burtă"

Reclamă

Iulian Focșăneanu Publicat: 9 august 2020, 6:20 / Actualizat: 12 mai 2021, 10:11

Românul care a trecut prin momente îngrozitoare. "Mă trata un veterinar. Îmi amesteca sângele cu o soluţie şi îl reintroducea în burtă"

Profimediaimages

Ovidiu Hoban a avut mari probleme de sănătate

Din cauza unei infecţii cu stafilococ, jucătorul din Baia Mare a trecut prin momente incredibile. Surprinzător, un medic veterinar l-a reuşit să se vindece.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ovidiu Hoban a povestit prin ce a trecut în adolescenţă

Hoban a avut cel mai mult de suferit chiar în momentul în care şi-a făcut junioratul.

"Am fost cumpărat de clubul privat Blănuri Oradea de la Baia Mare. Am mers la Oradea și stăteam într-un internat, erau condiţii mizere. Din păcate am avut o infecţie în sânge, un stafilococ.

Am avut doi ani probleme cu stafilococul, între 18 și 20 de ani. Nu puteam nicicum să mai joc. Îmi apăreau tot timpul flegmoane, ajungeam la operaţie, luam antibiotice foarte puternice, iar trei-patru cinci luni nu puteam să joc. Aproape că nu mă puteam mișca", a dezvăluit internaţionalul român pentru GSP.

Salvarea a venit din Germania. Un medic veterinar l-a ajutat pe mijlocaş să scape de probleme.

Reclamă

"Marea mea șansă e că am avut ofertă să merg în Germania, la un club din liga a cincea, FK Clausen. Acolo era un antrenor român, Ștefi Nan. Am fost tratat de stafilococ de socrul antrenorului meu care era veterinar.

Îmi trăgea sânge, mi-l amesteca împreună cu o soluţie și mi-l reintroducea în burtă. Nu știu exact ce făcea, dar din fericire m-a vindecat. Îi mulţumesc pe această cale că am scăpat de calvar", a mai spus Hoban pentru sursa citată.

Ovidiu Hoban a cucerit trei titluri la rând cu CFR Cluj. Până să ajungă în Gruia a fost de două ori campion al Israelului cu Hapoel Be'er Sheva. A mai jucat pentru Universitatea Craiova, Gaz Metan Mediaş, Universitatea Cluj şi Petrolul Ploieşti.

Reclamă 4 / 0/3
Recomandări
Citește și:

Va câştiga FCSB titlul în Liga 1 la finalul meciului cu Farul Constanţa?

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
10:35 „Are un caracter prea frumos!” Mihai Stoica nu crede că Risto Radunovic o va trăda pe FCSB! A exclus un nou „caz Bălgrădean” 10:15 Sebastian Vettel a numit cei mai buni piloți de Formula 1™ din istorie! A vorbit și despre cel mai mare rival 9:50 Dinamo – Voluntari LIVE TEXT 20:00. Meci crucial pentru salvarea de la retrogradare! „Câinii” nu își mai permit niciun pas greșit 9:28 „Imediat îl condamnă lumea!” Mihai Stoica sare în apărarea lui Ștefan Târnovanu. Ce a spus despre greșeala portarului 8:52 Denis Alibec e la retrogradare și poate ajunge gratis la FCSB! Anunțul care îi dă speranțe lui Gigi Becali 8:35 Mihai Stoica, dezvăluiri cutremurătoare despre accidentarea lui Alexandru Pantea: „Nu va fi apt pentru pregătirea de vară!” 8:15 Florinel Coman va merge la vraciul Marijana! Mihai Stoica, dezvăluiri despre starea vedetei. Verdict despre participarea la EURO 8:11 Anunţ de ultim moment despre transferul dorit de Gigi Becali pentru Dream Team-ul de Liga Campionilor de la FCSB 7:40 Jucătorul de la CFR Cluj care l-a făcut praf pe Adi Mutu şi apoi şi-a anunţat plecarea: „Nu are caracter, a vrut să se salveze” 0:27 Costel Gâlcă, după înfrângerea cu CFR Cluj: „Trebuie să facem mult mai mult să câştigăm”! Ce a spus despre lupta pentru locul 2 Vezi toate știrile
Citește și