Închide meniul

Primul jucător de la Real Madrid care pleacă după câştigarea titlului din La Liga

Florian Ceafalău Publicat: 19 iulie 2020, 17:09

Primul jucător de la Real Madrid care pleacă după câştigarea titlului din La Liga

Zuma Press / Oscar J. Barroso via Hepta

Zinedine Zidane renunţă la un atacant

  • Real Madrid a plătit 60 de milioane pentru jucător
  • Acesta nu s-a remarcat la Real Madrid

Italienii de la Napoli şi-au manifestat interesul pentru serviciile atacantului, care nu se mai regăseşte pe lista de preferinţe a lui Zidane. În 25 de partide a evoluat Jovic pentru Real, însă nu a reuşit să marcheze decât de două ori.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Jovic a trecut printr-o perioadă foarte dificilă la Real, a suferit o accidentare extrem de gravă ce i-a pus în pericol nu doar cariera de fotbalist, ci şi viaţa.

Jovic, a doua opţiune pentru De Laurentiis

Interesul napoletanilor pentru achiziţionarea lui Jovic a apărut după ce prima opţiune de transfer, nigerianul Osimhen, a picat. 

Reclamă

Astfel că reprezentanţii celor două părţi au început deja negocierile pentru transferul atacantului sărb, iar impresarul jucătorului, Fali Ramadani, s-a întâlnit deja cu conducerea napoletanilor pentru a discuta detaliile posibilului transfer.

Luka Jovic se mai află şi pe lista de transferuri a lui Milan, formaţie care şi-a manifestat interesul pentru jucător.

Reclamă

Va cuceri Dan Petrescu titlul din Liga 1, cu CFR Cluj, în 2024-2025?

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
19:06 Un alt club de top a intrat în cursa pentru transferul lui Dennis Man! Se luptă cu Borussia Dortmund pentru semnătura românului 18:55 „Nu a fost o declaraţie sinceră” Verdictul specialistului, după eroarea uriaşă a lui Ovidiu Haţegan: „S-a lăsat influenţat” 18:40 Prima reacţie a lui Marius Şumudică, despre posibila venire la Rapid! Anunţul făcut după demiterea lui Cristiano Bergodi 18:29 Southampton – Preston LIVE VIDEO (22:00) în AntenaPLAY. „Sfinţii” încă speră la promovarea directă în Premier League 18:25 „Nu are rost să vorbim de felicitări!” Mihai Pintilii, reacţie clară după ce FCSB s-a apropiat şi mai mult de titlu 17:57 FC Porto, suspendată 3 ani din cupele europene! Cum poate scăpa de sancţiunea dură dată de UEFA 17:44 „Nu ştiu dacă putea să ajungă într-un campionat mai bun!” Mesaj categoric despre transferul lui Florinel Coman în Qatar 17:29 Sorana Cîrstea a fost eliminată încă din primul tur de la Stuttgart! Eşec usturător în faţa finalistei de la Australian Open 17:24 VideoAlexandra Tudor prezintă AntenaSport Update! Cele mai tari ştiri ale zilei de 16 aprilie 2024 17:04 Ralf Schumacher l-a făcut praf pe Toto Wolff: „Mercedes e un dezastru în acest moment. E catastrofal!” Vezi toate știrile
Pe același subiect
Gianni Infantino a recunoscut există probleme de rasism în fotbal
Fotbal extern • 12 apr., 10:22
Gianni Infantino a recunoscut că există probleme de rasism în fotbal: „Sunt probleme de rasism în fotbal!”
Erling Haaland, atacat devastator după Real Madrid - Manchester City 3-3!
Liga Campionilor • 10 apr., 13:36
„E inutil, a fost cel mai slab de pe teren” Erling Haaland, atacat devastator după Real Madrid – Manchester City 3-3!
Gestul uluitor al lui Vinicius la adresa lui Carlo Ancelotti, după ce antrenorul italian l-a schimbat
Liga Campionilor • 10 apr., 8:34
Gestul uluitor al lui Vinicius la adresa lui Carlo Ancelotti, după ce antrenorul italian l-a schimbat: „E lipsă de respect”
Carlo Ancelotti a vorbit despre problemele de la Real Madrid, după 3-3 cu Manchester City
Liga Campionilor • 10 apr., 8:28
„E un dezavantaj!” Carlo Ancelotti a vorbit despre problemele de la Real Madrid, după 3-3 cu Manchester City
Pep Guardiola a tras un semnal de alarmă după nebunia din Real Madrid - Manchester City 3-3
Liga Campionilor • 10 apr., 8:15
Pep Guardiola a tras un semnal de alarmă după nebunia din Real Madrid – Manchester City 3-3. Verdict despre șansele de calificare