Închide meniul

Nou succes pentru Ianis Hagi şi Rangers! Echipa românului este lider în Scoţia

Reclamă

Silviu Corneanu Publicat: 12 august 2020, 20:32

Nou succes pentru Ianis Hagi şi Rangers! Echipa românului este lider în Scoţia

DPA Images / Alexander Marin via Hepta

Ianis Hagi, în tricoul celor de la Rangers

După victoria opţinută în faţa celor de la St. Johnstone, Rangers este pe primul loc în Scoţia, cu 9 puncte din tot atâtea posibile. Formaţia la care evoluează Ianis Hagi nu a primit niciun gol.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fotbalul din Scoţia ar putea fi oprit

Pandemia de coronavirus ar putea da o nouă lovitură fotbalului din Scoţia. După ce ultimul sezon s-a încheiat prematur, sunt probleme şi în actuala ediţie de campionat.

Prim-ministrul scoţian, Nicola Sturgeon, a intervenit şi a cerut ca Celtic şi Aberdeen să nu mai joace nicio partidă în următoarele 14 zile. Totul după ce fundaşul campioanei, Boli Bolingoli, a zburat în Spania. A încălcat carantina şi a jucat apoi în remiza cu Kilmarnock.

Protocolul medical a fost încălcat grav de câţiva jucători, iar prim-ministrul a transmis un ultim avertisment. Dacă situaţia se va repeta se vor lua măsuri drastice.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga Liga Campionilor în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
18:47 Mihai Pintilii, sfat preţios pentru Edi Iordănescu. Jucătorul pe care îl vede titular la EURO 2024: „Are o calitate incredibilă!” 18:01 Mircea Lucescu: „FCSB e campioană”! Ce a spus marele antrenor român despre Rapid şi noul antrenor, Lobonţ, înainte de derby! 17:55 „Dacă mai era un etaj, ne urcau acolo!” Cristi Săpunaru a răbufnit chiar înainte de FCSB – Rapid. Ce a spus despre lupta la titlu 17:32 VideoMircea Lucescu a făcut dezvăluirea despre fiul său, Răzvan, după ce acesta a fost eliminat cu PAOK din Conference League! 17:32 VideoAlexandra Tudor prezintă AntenaSport Update! Cele mai tari ştiri ale zilei de 19 aprilie 2024 17:15 „A fost stresant” Fernando Alonso, sincer după calificările pentru sprintul din MP al Chinei! Obiectivul spaniolului la Shanghai 17:05 FotoIon Țiriac a plătit un „preț obscen” și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale 17:01 Suma „chilipir” pe care trebuie să o plătească Gigi Becali pentru Rafa Mujica, atacantul ce face senzaţie în Liga Portugal! 16:33 VIDEOScandal în Italia! Antrenorul Fiorentinei a sărutat pe gură o jurnalistă! Fiecare dintre ei e căsătorit cu o altă persoană! 16:28 Adi Mutu a primit o ofertă spectaculoasă! „Briliantul” cere un salariu fabulos pentru a semna Vezi toate știrile
Citește și