Închide meniul

Discuția avută de Mirel Rădoi cu fratele său, cu două zile înainte ca acesta să se sinucidă

Reclamă

Antena Sport Publicat: 4 iulie 2020, 13:56 / Actualizat: 11 mai 2021, 19:44

Discuția avută de Mirel Rădoi cu fratele său, cu două zile înainte ca acesta să se sinucidă

SportPictures / PAUL URSACHI /Sport Pictures via Hepta

Mirel Rădoi

Selecționerul a dezvoluit ce discuție a avut cu fratele său chiar cu două zile înainte de gestul radical făcut de acesta. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mirel Rădoi: ”El trebuia să vină să mă ajute cu copiii”

"De obicei iau lucrurile așa cum vin. Pot găsi o grămadă de explicații, dar nu știu ce putea să împiedice tragedia. Am tot discutat cu diferite persoane care au avut astfel de cazuri în familie. Și cu psihologul! 

În momentul în care oamenii ajung la ideea asta, și dacă îi împiedici prima dată, o vor face a doua sau a treia oară. În ciuda faptului că pentru fratele meu a fost prima dată când a încercat să se sinucidă. Dacă n-o făcea atunci, o făcea sigur mai târziu.

Fusese cu două zile înainte la mine, la București. Discutaserăm ce urma să facă. Eu trebuia să plec în Dubai, iar el trebuia să vină să mă ajute cu copiii. Să-i ducă la școală. 

Probabil însă că deja își impusese ce o să facă și nu mai putea interveni nimeni. Era și un tip mai orgolios și dacă ceva îl supăra, lua orice decizie. Dacă el credea că aia e soluția, așa făcea", a spus Rădoi, pentru gsp.ro.  

Reclamă
Recomandări

Este absenţa lui Olimpiu Moruţan de la EURO 2024 o pierdere mare pentru România?

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
12:05 Foto„Am o tăietură de cinci centimetri, plus gaură în cap!” Primele declaraţii ale lui Romario Benzar, după ce a ajuns la spital! 12:01 Schimbare majoră în Formula 1, din 2025! 11:49 Mesajul lui Edi Iordănescu după accidentarea teribilă a lui Olimpiu Moruţan, înainte de EURO 2024: „Toţi alături de tine, Oli” 11:40 Mesajul pe care i l-a transmis Dennis Man lui Olimpiu Moruţan, după ce acesta s-a accidentat grav şi ratează EURO 2024! 11:18 Cu ce a ajuns să se ocupe Hakan Şukur în exil, în SUA, şi cum arată acum: „Erdogan mi-a luat tot” 11:15 AS.ro LIVE | Alexandru Corneschi a fost invitatul lui Dan Pavel. Poveştile de senzaţie ale celui mai rapid maratonist român 10:49 Sepsi – FCSB LIVE TEXT (21:45). Echipa lui Charalambous poate câştiga titlul în această etapă! Echipele probabile 10:24 VIDEOOlimpiu Moruţan ratează EURO 2024! Anunţul oficial făcut de turcii de la Ankaragucu. S-a „rupt” fără să fie atins de nimeni 9:51 Lucian Sănmărtean a dezvăluit de ce a refuzat de 4 ori să lucreze cu Gică Hagi: „Nu o să mai păstrăm chestia aceasta de respect” 9:47 Record negativ pentru Chelsea, înregistrat la umilinţa cu Arsenal! E prima oară când „Albaştrii” păţesc asta într-un sezon! Vezi toate știrile
Citește și