Handbal

VIDEO | Gavriloaia se distrează copios, chiar dacă se află în Suceava, ”ciuma României”. Cum îl imită pe Freddie Mercury

De Antena Sport. Publicat pe 02.04.2020 la 17:23 Actualizat pe 02.04.2020 la 17:59

Răzvan Gavriloaia, unul dintre cei mai buni jucători de la Dinamo, e protagonistul unui moment nu tocmai potrivit, ținând cont de criza prin care trece România.

Suceava

Momente grele în Suceava

Observator.tv

  • Răzvan Gavriloaia se află la Suceava
  • Suceava este cel mai afectat oraș din România
  • Dorin Goian trage un semnal de alarmă

Aflat chiar la Suceava, locul cel mai afectat din țară, handbalistul a ales să se distreze pe seama izolarii. A postat un filmuleț în care îl imită pe celebrul Freddie Mercury și cântă ”I want to break free”.

Intră aici pentru a vedea videoul cu Răzvan Gavriloaia

Acesta dansează prin casă și se amuză pe seama plictiselii. Gavriloaia se află la Suceava, singurul oraș din țara noastră care a fost închis. Alături de el sunt soția Laura și și cei doi copii, Maria (5 ani) și Eva (9 luni).

Strigătul de disperare al lui Dorin Goian, de la Suceava

La polul opus se află fostul fotbalist, Dorin Goian, care ne atrage atenția despre cât de gravă este situația în Suceava.

"S-a pus carantină pe Suceava, este ciuma României. Lumea este speriată, stă în casă, tuturor le este frică de ceea ce se întâmplă", a spus Dorin Goian în exclusivitate pentru Antena Sport.

În articolul

Răzvan Gavriloaia nu se teme de coronavirus și se distreaza la Suceava

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

Recomandări

Observator.tv

Şoferul unui Audi s-a oprit din goană abia când i-a sărit o roată şi a intrat în parapet, la Călăraşi

Observator.tv

Accident grav la Botoșani, un șofer vitezoman a spulberat două mașini în timp ce era Live, pe Facebook (Video)

Cars.ro

48 de morti si 35 de raniti in cel mai grav accident din istoria Romaniei

Cele mai noi știri Antena Sport

Fotbal intern • 
la 22:13

Gică Hagi, cuvinte uriaşe pentru Ianis. "Am încredere că va scoate românii în stradă. Gerrard îl poate ajuta să ajungă mai bun ca mine"

  • Ianis Hagi este antrenat de Steven Gerrard
  • Mijlocaşul român a fost transferat definitiv de Rangers
  • Ianis a jucat în 10 meciuri pentru naţionala României
Fotbal • 
la 21:40

EXCLUSIV | Un român s-a luat la întrecere cu Cristiano Ronaldo. Drăguşin se antrenează cu starul portughez, dar are alţi idoli la Juventus!

  • Fundaşul are 18 ani şi joacă pentru naţionala de juniori
  • Se antrenează la Juventus alături de Cristiano Ronaldo
  • A reuşit să îl imite pe starul portughez
Fotbal intern • 
la 21:27

Daniel Pancu încă n-a acceptat oferta Rapidului: "Nu mă duci pe mine să semnez acte sau să fac de pază la stadion!"

  • Daniel Pancu încă analizează oferta de a deveni preşedinte la Rapid
  • Fostul antrenor o va accepta doar în anumite condiţii
  • Pancu a vorbit şi despre cum ar putea decurge relaţia cu Dan Alexa
Alte Sporturi • 
la 20:41

EXCLUSIV | Un baschetbalist american trăiește coșmarul vieții la Cluj

  • Kerron Hohnson a rămas bloca la Cluj
  • Americanul nu găseşte avion să se întoarcă în SUA
  • Soţia sa este însărcinată
Fotbal • 
la 20:27

EXCLUSIV | Preţul lui Florinel Coman a explodat din nou! Gigi Becali: "O să fie 20 de milioane acum"

  • Gigi Becali vrea să dea lovitura cu Florinel Coman
  • Patronul lui FCSB i-a schimbat din nou preţul
  • Coman costă acum 20 de milioane de euro
Fotbal intern • 
la 19:37

Gică Hagi, un exemplu pentru jucători: "Eu am stat 270 de zile în cantonament"

  • Gică Hagi a povestit cum au decurs antrenamentele Viitorului
  • Regele şi-a amintit de perioada în care era jucător
  • A stat 270 de zile în cantonament
Știrile Antena Sport